Cântăreața Shakira și iubitul ei, fotbalistul spaniol Gerard Pique, de la echipa FC Barcelona, vor deveni părinții unui băiețel, care se va naște la sfârșitul lunii ianuarie 2013, informează latino.foxnews.com.
Potrivit revistei columbiene Gente, cele două vedete, care nu cunosc deocamdată sexul bebelușului, își alintă viitorul copil cu două porecle: Ulicito – dacă va fi băiat – și Ulicita – dacă va fi fetiță.
Jurnaliștii de la publicația sud-americană afirmă că au văzut rezultatele ecografiei pe care Shakira a făcut-o la Miami în urmă cu zece zile.
Purtătorul de cuvânt al cântăreței a spus agenției de presă EFE că Shakira și iubitul ei au decis să nu facă nicio declarație publică despre această sarcină, care, potrivit revistei Gente, se află în cea de-a 13-a săptămână.
În articolul din Gente sunt postate și câteva fotografii ale cuplului, aflat în vizită la Miami, dar și o declarație a medicului Victor H. Gonzalez-Quintero, care a consultat-o pe Shakira. „Există o probabilitate de 80% ca bebelușul să fie un băiețel”, a spus medicul.
Înainte de a afla sexul bebelușului, viitorii părinți au început să se refere la acesta cu poreclele „Ulicito” și „Ulicita” și le-au spus medicilor – atât celor din Barcelona, cât și celor din Miami – că nașterea se va face prin cezariană.
Artista columbiană cu origini libaneze s-a despărțit în ianuarie 2011 de Antonio de la Rua, fiul fostului președinte argentinian Fernando de la Rua, după o relație care a durat 11 ani, și are de atunci o relație cu fotbalistul clubului F.C. Barcelona Gerard Pique.
Timbrul vocal inconfundabil și mișcările de dans halucinante, devenite reprezentative pentru pasionala columbiană, i-au adus Shakirei o poziție de top atât în rândul celor mai apreciate nume din industria muzicală internațională, cât și între cele mai senzuale artiste ale ultimului deceniu. Alături de șapte albume vândute în peste 60 de milioane de exemplare, palmaresul artistei include o colecție impresionantă de premii – nu mai puțin de 142 de trofee și distincții, printre care două premii Grammy, șapte premii Latin Grammy, trei premii Billboard Music, 12 Billboard Latin Music Awards, șase trofee MTV și patru World Music Awards, plus alte 260 de nominalizări la diferite premii ale industriei muzicale internaționale.
După succesul răsunător al piesei „Whenever, Wherever”, lansată în 2001, Shakira a stabilit record după record, „Underneath Your Clothes”, „Que Me Quedes Tu”, „The One”, „Las de la Intuicion”, „She Wolf”, „La Tortura”, alături de Alejandro Sanz, și „Beautiful Liar”, alături de Beyonce, fiind doar câteva dintre hiturile ei care s-au clasat pe primul loc în topuri.
Shakira a susținut un concert la București în mai 2011.